Sâmbătă seară, 12 octombrie 2024, imediat după fluierul final al duelului Cipru – România 0-3, în care Radu Drăgușin (22 de ani) a fost titular și marcator, clubul de fotbal Tottenham Hotspur a scris un scurt text pe site-ul oficial.
Aflat la a 24-a partidă jucată în tricoul primei reprezentative, Drăgușin a izbutit să înscrie primul său gol sub „tricolor”, iar reușita a fost celebrată și la Londra.
România a învins-o pe Cipru cu 3-0 în etapa 3 din Liga Națiunilor, iar Mircea Lucescu a optat pentru aceeași formulă de start ca la partidele precedente. În mod inevitabil, cupul din centrul defensivei a fost format de Andrei Burcă și Radu Drăgușin, fotbaliști care au deja o mulțime de meciuri jucate împreună. Iar acest aspect s-a văzut din nou, deoarece apărarea României a funcționat aproape perfect și Niță a fost ținut la siguranță.
În ceea ce îl privește pe Radu Drăgușin, fundașul lui Tottenham a marcat golul de 3-0 la Larnaca. A fost primul gol înscris de talentatul apărător în tricoul primei reprezentative, iar reușita a fost celebrată inclusiv la Londra.
Imediat după fluierul final al partidei Cipru – România 0-3, cei de la Tottenham au scris un scurt material pe site-ul oficial și au titrat:
Drăgușin marchează primul gol la națională în victoria României!”, se arată pe Tottenhamhotspur.com.
În continuarea materialului, englezii au transmis:
Radu Drăgușin a marcat primul lui gol pe scena internațională, ajutând-o pe România să câștige cu 3-0 în fața Ciprului, sâmbătă seară. Titular încă o dată pentru națiunea sa, în timpul unei călătorii peste Marea Mediterană, Radu a reușit al treilea și ultimul gol al serii, în minutul 36, cu care și-a ajutat colegii să continue începutul perfect din Liga Națiunilor. Dennis Man și Răzvan Marin au punctat primii pe AEK Arena din Larnaca, înainte ca Radu să spargă gheața la nivel internațional. România a înregistrat a treia victorie din tot atâtea meciuri și are un avans de trei puncte în fruntea Grupei 2 din Liga C valorică. Fundașul nostru central a jucat 83 de minute, înainte de a fi înlocuit. A fost a 24-a sa selecție. Următoarea călătorie pentru Radu este una în Lituania, marți, 15 octombrie, de la ora 19:45 (n.r. – ora Angliei)”, se mai arată pe site-ul oficial al celor de la Tottenham.
Deși evoluează pe postul de fundaș central, despre Radu Drăgușin se poate spune că este și un marcator, deoarece urcă frecvent în ofensivă la fazele fixe și a demonstrat că este extrem de capabil la jocul aerian. De altfel, pentru fosta sa echipă, Genoa, a marcat 6 goluri într-un total de 62 de meciuri:
Da, cu siguranță este un sentiment foarte frumos. Am așteptat acest gol de când am venit la echipa națională. La Genoa obisnuiam să marchez goluri și înainte. Trebuie să continuăm pe acest drum. Suntem pe drumul cel bun. Avem lucruri de corectat, dar am făcut un meci foarte bun”, a declarat Radu Drăgușin, printre altele, după Cipru – România 0-3.
Radu Drăgușin a înscris cu capul la Larnaca, din preajma careului de 6 metri, după ce a primit o centrare excelentă din flancul drept, de la Dennis Man.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER